3 nov. 2011

RABO Academy,in collaboration with the British Institute of FacilitiesManagement,launch the first program in Romania dedicated to FacilitiesManagement

Lansată în Bruxelles în aprilie 2011, RABO este prima organizație care reunește propietari, investitori și dezvoltatori din domeniul imobiliar atât din România cât și din alte țări europene. RABO își propune să promoveze un cadru legislativ și economic eficace, stabil și transparent, în conformitate cu standardele și normele europene. Agenda de politici a RABO este construită în baza unei viziuni strategice privind dezvoltarea unei piețe a proprietăților armonizată la nivel european și se completează cu identificarea unor soluții practice care să contribuie la accelerarea recuperării pieței din recesiune.
Organizația va colabora îndeaproape cu liderii din industrie, autoritățile locale si inițiatorii de politici europene, pentru a asigura un cadru legislativ armonizat pentru investițiile din sectorul imobiliar, în reabilitări urbane și noi dezvoltări, pentru finanțarea pieței imobiliare, eficiență energetică, incluziune socială și protecția mediului.
RABO este membră a European Property Federation (EPF), cea mai importantă organizație din domeniu la nivel european. Membrii EPF dețin și administrează proprietăți imobiliare a căror valoare depășește 1.100 miliarde Euro.
RABO a luat naștere din dorința de a oferi proprietarilor de spații comerciale din România o voce comună la Bruxelles, acolo unde este alcătuit cadrul european din domeniu și, în acelasi timp, de a aduce în Romania soluțiile și practicile utilizate pe celelalte piețe.
Pentru mai multe informatii despre afilierea la organizatia RABO,sau despre cursurile oferite in cadrul Academiei va rugam accesati:www.rabo.org.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu