20 mar. 2010

Topul preţurilor la casele de lux din Iaşi

Iasi
Casele din zona Bucium sunt accesibile doar pentru cei înstăriţi



Cele mai accesibile preţuri sunt în localităţile limitrofe ale Iaşiului, iar Copoul şi Buciumul rămân cele mai scumpe zone din oraş. Pe piaţa imobiliară lucrurile nu dau semne de înviorare, în ciuda prognozelor analiştilor economici. Aceştia susţin că din cea de-a doua jumătate a anului vom ieşi din criză. „Sunt multe promisiuni că băncile vor mai relaxa creditele şi că din vară mediul economic îşi va mai reveni, însă tranzacţiile sunt în continuare blocate. Puţinele proprietăţi care se dau sunt vândute cu banii jos, nu se mai lucrează decât foarte rar cu banca“, a afirmat Cristian Cernescu, agent imobiliar.Preţuri mari în CopouCea mai scumpă zonă a Iaşiului a rămas Copoul, unde preţurile sunt exorbitante. Astfel, cei care vor să-şi cumpere o proprietate trebuie să aibă în conturi cel puţin jumătate de milion de euro. Cea mai scumpă proprietate aflată la vânzare în această zonă se ridică la 1,2 milioane de euro. „Chiar dacă este o zonă de lux se mai pot găsi totuşi şi case mai ieftine, însă şi condiţiile vor fi mai modeste. Există posibilitatea să-ţi cumperi o casă şi cu 200.000 de euro“, a explicat Iulian Ursache, asociat de vânzări la o companie de imobiliare.Şi în Bucium preţurile sunt foarte mari, în ciuda ieftinirilor din ultimul an. „Cele mai accesibile preţuri la proprietăţi pornesc de la 150.000 de euro şi pot ajunge şi la 1,6 milioane de euro. Zona este tentantă mai ales pentru familiile tinere, de până în 40 de ani. Totuşi, aici nu-şi permit decât oamenii de afaceri să cumpere“, a adăugat Cristian Cernescu. În schimb, preţurile cele mai mici se găsesc în localităţile limitrofe ale Iaşiului. Printre cele mai vânate zone se află Breazu, Miroslava, Valea Ursului, Horpaz sau Vişani.Cât costă o casă în afara IaşiuluiIeşenii care îşi doresc o casă cu grădină şi linişte găsesc oferte şi sub 100.000 de euro, dar cele mai multe construcţii sunt situate în afara oraşului. Astfel, o vilă în Miroslava cu o suprafaţă de 150 de metri pătraţi şi o grădină de 500 de metri porneşte de la 90.000 de euro, în timp ce o proprietate de 300 de metri pătraţi la Horpaz poate fi cumpărată şi cu 50.000 de euro. „Şi la Vişani se găsesc vile mai ieftine. Totuşi, zonele limitrofe ale Iaşiului au drumuri proaste, iar cumpărătorii ar trebui să aibă maşini de teren. Aici se găsesc mai greu utilităţi, precum apa şi gazul metan“, a subliniat Iulian Ursache.

Sursa : http://www.adevarul.ro/locale/iasi/Topul_preturilor_la_casele_de_lux_din_Iasi_0_227977670.html

Topul celor mai scumpe vile de vânzare

Iaşi
Casa-mamut din Bucium are o suprafaţă de 1.600 de metri pătraţi
Fostul şef de la Protecţia Consumatorului, Ioan Haraga, cere pe casa lui 1,6 milioane de euro. Casa din Bucium, ajunsă celebră după ce a găzduit un video-chat erotic, are piscină şi 27 de dormitoare. Haraga o vinde pentru că vrea să se mute în Cipru.
Cele mai scumpe proprietăţi imobiliare din Iaşi sunt situate în zonele Bucium şi Copou şi trec lejer de un milion de euro. Chiar şi pe timp de criză, proprietarii de case de lux le-a scos la vânzare la preţuri exorbitante.
Ioan Haraga, fostul şef al OPC, şi-a scos la vânzare vila pentru 1,6 milioane de euro, totuşi negociabil. Casa aflată în apropiere de Hanul „Trei sarmale“ seamănă cu un bloc: are trei etaje şi mansardă, iar suprafaţa desfăşurată trece de 1.600 de metri pătraţi. Vila are şi lift interior. Proprietarul nu ţine morţiş s-o vândă şi dacă nu are nicio ofertă serioasă, se mulţumeşte s-o închirieze cu „numai“ 10.000 de euro lunar.
Proprietarul este plecat în Cipru, unde intenţionează să se stabilească de tot“, a afirmat agentul imobiliar care îl reprezintă pe Haraga. Vila din Bucium a mai fost închiriată în trecut unei firme de video-chat, iar în 2007 proprietatea a ars la etajele superioare din cauza unui scurtcircuit. După ce a refăcut acoperişul şi tencuiala exterioară, proprietarul a renunţat la culoarea iniţială, verde, şi a revopsit-o în ocru.
Proprietăţi pentru milionari
O proprietate care se vinde la un preţ exorbitant se află tot în Bucium. Vila are o suprafaţă de 700 de metri pătraţi, grădina se întinde pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, iar proprietarul cere 1,2 milioane de euro pe ea.
O altă vilă „de milioane“ se află în zona Podul de Piatră, are opt camere, o suprafaţă utilă de 600 de metri pătraţi şi o grădină de 250 de metri. „Casa costă 1 milion de euro, are finisaje de lux, este mobilată, are piscină şi un teren de 1.500 de metri pătraţi, de aceea este atât de scumpă“, explică Emil Ştefănoaia, agent imobiliar.
Locul patru în topul celor mai scumpe vile de vânzare este ocupat de o casă de 500 de metri pătraţi, din Copou, care are şapte camere, trei băi, baie cu jacuzzi şi saună.
„Proprietăţile sunt atât de scumpe datorită zonei şi suprafeţei desfăşurate. Dotările şi finisajele de excepţie oferă eleganţa, unicitatea şi face diferenţa de preţ“, a afirmat Iulian Ursache, asociat de vânzări.